Spatiu publicitar

Comuna oituz, Asezare, populatie, delimitari administrative, personalitati

12 Jun 2008

Populatia ceangaiasca

Ceangai (maghiara: csángó) este denumirea etnografica si populara comuna a trei grupe de oameni:

populatia ceangaiasca moldova

  • ceangaii din Ghimes, judetul Harghita, de confesiune romano-catolica si de nationalitate maghiara
  • ceangaii din Tara Barsei, judetul Brasov, de confesiune evanghelica luterana si de nationalitate maghiara
  • ceangaii din Moldova, de confesiune romano-catolica si de nationalite romana sau maghiara.

Din anul 1977, la recensaminte ceangaii figureaza ca nationalitate de sine-statatoare. Potrivit recensamantului din 2002, numarul persoanelor care au ales sa se declare ceangai este de 1.370, restul s-au declarat ori maghiari (cei din Ghimes si Barsa), ori romani (majoritatea covarsitoare a celor din Moldova).

Nu trebuie confundati cu secuii din Bucovina, o populatie maghiara care a trait in judetul Suceava intre 1777 si 1940, si dintre care o parte au ajuns in Deva, fiind numiti in mod eronat ceangai.

Etimologia

Primele atestari ale cuvântului csángó:

ca antroponim (nume de persoana):
- 8 iunie 1443: actul de donatie al lui Stefan, fiu al lui Alexandru cel Bun: "aceasta adevarata sluga a noastra, pan Iliiaa Sanga, a slujit noua drept si credincios"

- anul 1560: la Moacsa, judetul Covasna este amintit un anume Csángó András (vezi Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár - Dictionarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, Bucuresti 1978, vol. II.)

ca etnonim:
- anul 1556: la Moacsa, judetul Covasna este amintit un anume Michael csángó (scris cu litere mici) (vezi Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár, vol. II.)

In unele dialecte maghiare (cel din Campia Transilvaniei si cel de la Tisa Superioara) "csángó", "cángó" inseamna "hoinar" (vezi Új Magyar Tájszótár - Noul Dictionar de Regionalisme -, articolul "csángó").

Dictionarul limbii maghiare din 1862 da urmatoarea explicatie: csangó, csángó = umblator, persoana care isi schimba locul. Aceeasi explicatie o dau si: Dictionarul etimologic al limbii maghiare, Budapesta 1967; Dictionarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, Bucuresti 1978; Dictionarul explicativ al limbii maghiare, editat de Academia maghiara la Budapesta in 1972; Noul dictionar de regionalisme, editat de Academia maghiara la Budapesta in 1979.

 

Citate despre ceangai:

„Acei incantatores întâlniţi de Bandinus în Moldova nu erau români ci ciangăi (populaţie maghiară din Carpaţii moldoveneşti). Ungurii au adus din Asia şamanismul în teritoriul pe care-l ocupă astăzi. (...) Este posibil ca ritualul de apărare împotriva ciumei, aşa cum era atestat la slavi şi la fino-ugrienii orientali, să fi fost, de asemenea, practicat în secolul XVII în regiunea Moldovei vizitată de Bandinus. Totuşi, este mai probabil că, tot ca în cazul acelor incantatores, informaţiile nu-i privesc pe români ci pe ciangăi. (...) Nu este singura analogie între informaţiile transmise de Bandinus şi ritualurile fino-ugriene şi siberiene." ”

(Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han)

„Secuii au trecut şi dincolo de Carpaţi, formând în Moldova populaţia numită a ceangăilor.”

(Petre P. Panaitescu, „Istoria românilor pentru clasa a VIII-a secundară”, Bucureşti 1990)

„Ruşii şi ungurii au fost totdeauna în Moldova ţărani. Aceia care au fost aduşi din Ţara Leşească (Polonia) în mijlocul Moldovei şi-au uitat, cu scurgerea vremii, limba lor şi şi-au însuşit-o pe cea moldovenească; iar aceia care locuiesc la hotarul Podoliei vorbesc şi astăzi leşeşte sau ruseşte. Fiindcă ungurii au rămas neclintiţi în legea lor papistăşească, şi-au păstrat şi limba ţării lor: dar ei înţeleg cu toţii şi limba moldovenească.”

(Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, 1716)

„Un sat bine ţinut, cu coşare împletite, cu case care se pot asămăna uneori cu casele-model din partea muntelui. Locuitorii au alt trai şi altă faţă decât ale ţăranilor noştri. Ploscuţenii, întemeiaţi cândva de românul Ploscuţă, sunt în adevăr un sat de unguri (...). Ungurii păstrează până astăzi îmbrăcămintea lor, care nu se deosebeşte întru nimic de aceea a sătenilor de prin Bacău şi Roman: bărbaţii poartă pălăria cu margeni mici şi panglică roşie, femeile sunt îmbrobodite cu ştergarul ca un văl aruncat peste cozile făcute conci, sus (birjarul nostru, un băietan român, numeşte cu despreţ "coarne" podoaba albă, învoaltă a frunţii); fetele au panglici întreţesute cu părul lor bălan şi flori de târg prinse în ele; cămaşa largă, cu arnici roşii pe mâneci şi la sân, fota neagră, dintr-o singură bucată, strânsă pe şolduri, mântuie îmbrăcămintea.
Satul e catolic, deşi parohul trebuie să vie tocmai din Focşani, aşa încât toată slujba o face dascălul, sau n-o face nici el. După îndemnul învăţătorului şi notarului, locuitorii au cerut un preot statornic, ameninţând altfel cu trecerea la ortodoxie.
Legea singură şi aici îi ţine aşa de deosebiţi de români. Ea a păstrat desigur şi limba. Sunt copii care n-o ştiu mai deloc pe a noastră; femeile spun că învaţă româneşte numai pentru nevoia de a se înţelege când ies din cuprinsul satului. Ei se socotesc toţi unguri.”

(Nicolae Iorga Fragment din România cum era până la 1918)

„Populaţia catolică ce locuieşte în satele din Moldova şi este cunoscută sub numele de ceangăi nu este omogenă. Ea este dispersată în masa populaţiei moldoveneşti. Cea mai mare parte a ceangăilor este concentrată în regiunea oraşelor Roman (grupul de nord) şi Bacău (grupul de sud). Ei poartă costumul naţional românesc şi cea mai mare parte a lor vorbeşte o limbă română specifică Transilvaniei. Ţinând cont de limbă, tradiţiile şi moştenirea etnografică, este vorba de o populaţie provenită din românii din Transilvania. Chiar şi unii istorici unguri, precum Laszlo Mikecs, sunt de acord că nu sunt secui.
Pe valea Trotuşului şi a afluentului său Tazlău - plus o mică comunitate pe valea Siretului - există un alt grup de ceangăi, a caror limbă este foarte apropiată de cea a secuilor, ceea ce îndrumă către o origine secuiască a acestora. Limba le este însă amestecată cu cuvinte româneşti. Au aceleaşi costume şi un mod de viaţă asemănător cu cel al secuilor. În prezent, sunt bilingvi, vorbind şi dialectul lor şi limba română. Trăiesc în aproximativ 30 sate, amestecaţi cu românii.
Unii cercetători unguri au considerat că ceangăii, adică toţi catolicii din Moldova, sunt o enclavă de origine maghiară. Deşi mărturiile misionarilor italieni pledau pentru originea românească a ceangăilor, Péter Zöld, preot catolic din parohia Delniţa din Transilvania, îi consideră maghiari, de fapt, secui. Trebuie să ţinem cont şi de mentalitatea epocii, când religia dădea naţionalitatea. Astfel, o persoană convertită la catolicism devenea pentru maghiarii catolici tot un maghiar. Adesea, chiar şi misionarii catolici veniţi din Italia erau denumiti în documente unguri. Nicolae Iorga a publicat un astfel de document, în care se vorbeşte despre "preotul ungur Felicsi Antonio Zaulu", de fapt Felix Antonio Zauli, autorul unui catehism şi al unei culegeri de predici în limba română. La rândul lor, misionarii catolici nu făceau diferenţă între ungur şi ungurean (transilvănean).
Cea mai mare parte a acestor cercetători [maghiari] are tendinţa să considere că ceangăii sunt în exclusivitate maghiarofoni şi că aceia care vorbesc româneşte au fost victimele unei asimilări recente. O asemenea atitudine deliberată nu poate decât să îndrume cercetarea pe o cale greşită, mai ales în condiţiile în care există atât de puţine informaţii despre originea ceangăilor. În acelaşi timp, trebuie să spunem că unii istorici români (A.D. Xenopol, Radu Rosetti) au acceptat afirmaţia că ceangăii sunt de origine maghiară.”

(Jean Nouzille, autorul unui studiu elaborat pentru Comisia de cultură şi învăţământ a Consiliului Europei)

„Ceangău (< magh.) Denumire dată populaţiei (de grai românesc şi maghiar) din Moldova (mai ales jud. Bacău) de religie catolică, emigrată aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Trăiesc şi în alte regiuni ale ţării.”

Enciclopedia României, Bucureşti 1993)

„CIANGĂI (provine din cuvântul maghiar Csángó): Locuitori de origine maghiară (secui) din Moldova, în ţinutul Bacău şi Roman. Stabiliţi acolo, începând din secolul al XIII-lea, colonizaţi la marginea regatului maghiar sau ca lucrători la minele de sare (valea Trotuş-Ocna). Până azi au păstrat limba, religia catolică, obiceiurile şi satele lor.”

(Dicţionar de istoria românilor, Bucureşti, 1997)

„Primăria Ferdinand [azi Nicolae Bălcescu, popular Újfalu/Ujfalău]
Plasa Bistriţa
Judeţul Bacău
No. 685
1938. Luna Maiu. Ziua 6
Publicaţiune

Noi primarul comunei Ferdinand I. Jud. Bacău. În baza ordinului prefecturei Jud. Bacău No. 7621 din 3 Mai 1938. Se aduce la cunoştinţă populaţiunei din această comună că nu este permis de a se vorbii în altă limbă decât româneşte în localurile publice, în Primărie sau în alte locurii. În bisericele catolice slujba religioasă se va face în limba Latină şi Româneşte. Preoţii şi cântăreţi bisericeşti nu au voie de a face cântări religioase decât în limba latină şi româneşte. Preoţii şi cântăreţii au ordine în această privinţă. Toţi acei care vor contraveni vor fii aspru pedepsiţi conform Legei. Făcut azi, 5 Mai 1938.”

(Ordinul prefecturei jud. Bacău 1938)

„Teoria originii româneşti a ceangăilor a fost lansată prima dată în timpul dictaturii lui Ion Antonescu, în 1942: cartea preotului Iosif Petru Pal a fost o reacţie de apărare faţă de politica regimului antonescian.
În acei ani, persoanele aparţinând minorităţilor naţionale erau ameninţate cu deportarea, drepturile lor cetăţeneşti elementare erau încălcate. Nu aveau voie să cumpere pământ dacă nu prezentau autorităţilor locale un certificat care să ateste originea lor românească. După apariţia cărţii lui Mărtinaş în 1985 a urmat interzicerea cuvântului ceangău în cărţi şi reviste, astfel încât numai după 1989 s-a mai putut scrie despre ceangăi în România”

(Extras din cartea lui Gabriel Andreescu: Extremismul de dreapta în România, Cluj-Napoca, 2003.)

„De sute de ani cultura ceangăilor s-a păstrat în România. Situaţia ceangăilor a fost studiată de organizaţiile internaţionale, mai ales de Consiliul Europei. Reprezentanţii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au mers de mai multe ori în România.
Ceangăii sunt un grup de catolici care cuprinde mai multe ramuri. Acest grup etnic a supravieţuit timp de secole încă din Evul Mediu şi trăieşte în Moldova, la răsărit de Carpaţii României. Ceangăii vorbesc o formă timpurie a limbii maghiare şi se deosebesc prin tradiţii foarte vechi, o cultură şi o artă populară foarte bogată, care au o valoare foarte mare pentru Europa.
Timp de veacuri, identitatea ceangăilor s-a bazat pe religia romano-catolică şi pe limba lor proprie, vorbită în familie şi în sat. Acest lucru poate să lămurească, pe lângă modul de viaţă arhaic şi felul cum înţeleg ei lumea, şi faptul că legăturile cu religia catolică au fost foarte strânse iar graiul lor încă mai trăieşte.
Persoanele care mai vorbesc încă dialectul ceangău sau cei care-l consideră limba maternă sunt o parte din ce în ce mai mică din populaţie.
Deşi această cifră nu este acceptată de toată lumea, se apreciază că din cel mult 260.000 de catolici, numai vreo 60.000 - 70.000 vorbesc dialectul ceangău. Această cultură este astăzi în pericol de dispariţie. Este nevoie de ajutorul Europei pentru salvarea acestei culturi.
Ceangăii nu au vreo revendicare politică, dar vor numai să fie recunoscuţi ca o cultură deosebită.
Diversitatea de culturi şi limbi ar trebui considerată ca un izvor preţios care îmbogăţeşte patrimoniul nostru european şi întăreşte identitatea fiecărei naţiuni şi a fiecărei persoane.
Ajutorul european şi mai ales al Consiliului Europei se justifică pentru a salva orice cultură şi se dovedeşte a fi necesar în cazul ceangăilor. Scopul principal al tuturor acţiunilor trebuie să fie păstrarea şi dezvoltarea identităţii culturale, de limbă şi de religie a acestei comunităţi şi această problemă trebuie tratată în afara oricărui interes politic.”

(extras din Culture e fede, nr.2/2001, Vatican)

Sursa: www.Wikipedia.org

Autor: Scarlet Vacaru

Intra pe forum



Login





Ai uitat parola?

Chestii Utile

Curs Valutar BNR
prognoza meteo oituz

Link-uri utile, catalog web