Spatiu publicitar

Comuna oituz, Asezare, populatie, delimitari administrative, personalitati

12 Jun 2008

Romanca in Cartea Recordurilor

30 Iulie 2004

Prima femeie inginer silvic din lume

Aurora Gruescu – “doamna padurii romanesti“, asa au numit-o colegii, iar mai apoi, generatiile de silvicultori care au cunoscut-o – duce, la 90 de ani, o viata nu lipsita de peripetii. Casuta in care locuieste se invecineaza cu padurea. Padurea pe care ea a iubit-o atat de mult, incat aproape ca si-a tradat fiul pentru a fi langa ea. Mereu. Toata viata.

NINA MARCU

Pe Aurora Gruescu n-am cunoscut-o la vreo sedinta a silvicultorilor romani, unde se vorbeste despre impaduriri, taieri, marcari de arbori, ci la Salonul Umorului Romanesc, eveniment organizat la Casa Memoriala “Cezar Petrescu“ din Busteni.

REGASIREA. Vesela, distinsa, inconjurata de dragostea si respectul tuturor celor prezenti, Aurora Gruescu mi-a marturisit: “Dupa ce m-am pensionat, am fost tulburata si nedumerita. Ce sa fac cu atata timp? Ce sa fac departe de padurea langa care am trait in permanenta pana atunci? Locuisem si in Bucuresti, cunoscusem eleganta si rafinamentul societatii bune, imi placuse sa-mi etalez toaletele, dar nu participasem la spectacole de opera, nu citisem cat as fi vrut, nu calatorisem asa cum mi-ar fi placut si mi-as fi dorit. Si nici de fiul meu, Mircea, desi i-am dat tot ce ar fi putut sa vrea un copil, nu ma ocupasem intru totul... L-am frustrat, din prea mare si prea multa dragoste pentru padure, de alintari, de mangaieri, de timpul pe care ar fi trebuit sa-l petrec langa el. Cand m-am pensionat, in 1973, era prea tarziu pentru astfel de lucruri. Dar dupa pensionare mi-am dat seama ca pot repara aceste lucruri. Si m-am dedicat, asa cum nu facusem cu tatal lui, nepotului meu, Radu, cu care am fost si sunt foarte buna prietena. Cu el am facut excursii, i-am insuflat dragostea pentru padure, i-am cunoscut colegii, i-am stiut toate bucuriile si intristarile, am petrecut sarbatorile alaturi de el, am fost impreuna la spectacolele pe care nu le vazusem inainte, am colindat librariile, am ascultat muzica, am trait. Am trait altfel... Asa se face ca am ajuns sa pretuiesc si alte lucruri. Salonul Umorului, organizat la casa lui Cezar Petrescu de 9 ani incoace, de fundatia care-i poarta numele, este unul dintre acestea. Imi place sa-mi mentin langa marii oameni care vin aici spiritul si sufletul tanar. Uit ca am atatia ani. Nouazeci! Aproape un veac... Cand or fi trecut toti, mai ca nu stiu... Ca parca ieri eram copil, la Oituz!“.

JURAMANTUL DIN CODRU. Acolo, la Oituz, langa castelul generalului Ieremia Grigorescu, printre munti, ape si paduri, Aurora a deschis ochii si a privit cu ochi mari si curiosi lumea. S-a nascut intr-o familie de invatatori si a avut cinci frati, toti baieti, toti mai mari ca ea, care au rasfatat-o si au protejat-o, chiar si dupa ce a mers – ca duducutele de familie buna, asa cum era si ea – la o scoala din Bucuresti. Copila a crescut printre fratii ei si le-a deprins obiceiurile. Se juca precum baietii, se purta asemeni lor.

 

Padurea a fost de la inceput micul ei univers. Prin padure – sau in preajma ei – Aurora calarea, juca fotbal, mergea pe bicicleta, facea excursii, culegea flori, simtea mirosul tare al aerului primenit de respiratia copacilor. Intr-o zi, tatal ei, Chiriac Dragomir, impreuna cu alti intelectuali din sat, a adunat toti copiii de pe ulite – asa cum facea in toate primaverile – si au plecat cu mocanita sa viziteze locurile unde s-au nascut, au trait sau au luptat eroii neamului. Se aflau pe Valea Lesuntului si s-au oprit intr-o poiana, sa manance si sa se odihneasca. Atata pace, atata farmec, atata frumusete erau in acea poiana, ca Aurora, care nu avea atunci nici 10 ani, si-a spus ca nimic nu va putea inlocui, niciodata, icoana acelei paduri din inima ei. A facut in gand, nestiuta de nimeni, un legamant. Si a jurat de-atunci, fara sa stie prea bine ce e acela un juramant, sa slujeasca intotdeauna, cate zile va avea, padurea.

SILVICULTURA BATE MEDICINA. Aer curat, in loc de cadavre. Mai tarziu, la varsta cand trebuia sa aleaga un drum in viata, Aurora a vrut sa se faca inginer silvic, asa cum se facuse unul dintre fratii ei mai mari. Dar parintii au rugat-o cu toata caldura lor sufleteasca: “Mai bine te faci medic, ca e meserie de fata. Sa avem si noi pe cineva sa se ingrijeasca de batranetile noastre“. Aurora n-a zis nu, ca sa nu-i supere si sa nu-i dezamageasca pe cei care-i dadusera viata. Si plangand cum nu mai plansese niciodata, s-a dus sa dea examen la medicina. Dar fratilor le-a spus ca ea nu vrea altceva in viata, decat sa fie silvicultor. Cel care alesese deja aceeasi profesie, cand a vazut-o cum se zbuciuma, n-a mai stat pe ganduri si i-a spus: “Hai sa te duc la examen la Politehnica, unde este si Facultatea de Silvicultura!“. Si a dus-o. Iar fata a reusit la examen!

Dar inainte de a sti rezultatul acestui examen, care s-a afisat mult mai tarziu ca la medicina, a urmat mai bine de-o luna cursurile pentru a deveni doctor. Si, in timp ce parintii ii scriau ca vor face eforturi sa-i deschida un cabinet particular la Oituz, ca sunt mandri si ei si satul, de realizarile ei, Aurora se ofilea de dorul padurii si al mirosului de rasina. Innebunea mirosind substantele din laboratoare si cloroformul, tanjea dupa copacii care-o faceau sa se simta fericita si libera, ori de cate ori se afla in preajma lor. Asa ca, in momentul in care a aflat ca a intrat la Silvicultura, n-a stat nici o secunda in cumpana si a abandonat medicina pentru totdeauna.

PADUREANCA. La Politehnica mai luasera examenul alte patru fete, dar ele au ales chimia industriala. Numai Aurora a vrut silvicultura. Spre mirarea fetelor si, mai ales, spre indignarea baietilor – care nu mai pomenisera vreodata sa aiba printre ei o fata –, dar si spre stupoarea decanului facultatii, Vintila Stinghe. El a incercat s-o convinga pe mica lui studenta sa faca altceva, nu silvicultura, “meserie grea, pentru barbati, solicitanta, epuizanta, pe care trebuie s-o faci in teren, nu in birou“, ii explica profesorul. Aurora n-a cedat. Voia sa fie inginer silvic, sa ajute copacii, sa vorbeasca mereu cu ei, sa le dea din sufletul ei, sa imprumute de la ei statura lor dreapta si maiestuoasa. Si asta a facut. Iar marea ei dragoste pentru padure a invins toate prejudecatile...

CREDINTA. S-a pensionat la 59 de ani, iar in ultima vreme a inceput sa calatoreasca prin lume. A vrut sa vada China si a ajuns acolo in prag de centenar. N-a stat nici o zi locului, a colindat si a vizitat cat mai multe obiective turistice. S-a intors acasa cu impresii deosebite. De curand, Aurora a primit titlul de cetatean de onoare al orasului prahovean Busteni. Aici are o casa, unde vine in timpul vacantelor. Nu sta retrasa, participa la toate actiunile culturale ale micului orasel si traieste o a doua tinerete langa perdeaua de pini si stejari ce se intinde chiar in spatele casei ei. Pana in ultima clipa, spune ea, va fi credincioasa padurii. Si toata lumea o crede. Caci nu a inselat pe nimeni, niciodata. Padurea, cu atat mai putin...

DISTINCTII

A devenit membru de onoare al Societatii “Progresul Silvic“, filiala Prahova, membru de onoare al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (si singura femeie-membru al organizatiei).

Aurora Gruescu figureaza in Cartea Recordurilor ca prima femeie inginer silvic si este membru de onoare al Ministerului Apei, Padurilor si Protectiei Mediului.

A fost nominalizata de “The American Biographical Institute“ pentru titlul de personalitate a anului 1997 si a obtinut medalia de Argint Mare la Expozitia filatelica binationala Romania – Israel.

I-a fost dedicata si o carte, “Legamant cu taina codrilor“, scrisa de ziarista Rodica Simionescu.

FRANTURI DE VIATA

S-a casatorit cu Carol Gruescu, l-au avut pe Mircea, a lucrat sub ocupatia nemtilor, a rusilor, a comunistilor la padurile ei dragi, a ramas vaduva de tanara, a locuit in Bucuresti si in Fagaras, a lucrat fara intrerupere din 1938 pana in 1973, si-a legat numele de primul plan de impadurire nationala, fixat la suprafata de 100.000 de hectare, a condus lucrarile de combatere avio-chimica a daunatorilor din padurile infestate din jurul Bucurestiului, a facut inovatii ce s-au confirmat, legate de lucrarile de mecanizare in combaterea daunatorilor, a publicat articole in Revista Padurilor. A fost, pe rand, “dusman de clasa“ al noului regim, apoi expropriata, dar si decorata, apreciata, laudata. N-a fost insa niciodata membru de partid.

La 16 februarie 2000 a primit o scrisoare de la vicepresedintele Societatii “Progresul Silvic“, dr. ing. Cristian D. Stoiculescu, prin care i se confirma faptul ca este prima femeie inginer silvic din tara si din lume.

AMPRENTA

“Aurora Gruescu a fost cea care a deschis si altor femei drumul in silvicultura. Dar nu numai atat, a fost, ca inginer silvic, un specialist foarte bun. A facut lucruri bune si si-a lasat, astfel, amprenta peste tot pe unde a trecut“ - Alexandru Beldie primul doctor in silvicultura din Romania

Sursa: Jurnalul National
http://www.jurnalul.ro/articole/64044/romanca-in-cartea-recordurilor

Autor: Scarlet Vacaru

Intra pe forum



Login





Ai uitat parola?

Chestii Utile

Curs Valutar BNR
prognoza meteo oituz

Link-uri utile, catalog web